Echilibrul dintre viața profesională și cea personală a unui asistent social

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.echilibru in profesie si viata personala

Cred că e evident că profesia de asistent social implică foarte multă energie și dăruire. Empatizezi la cote maxime cu beneficiarii, le întorci problemele pe toate părțile și încerci să identifici alături de ei cele mai potrivite soluții.

Teoretic trebuie să existe o linie de demarcație foarte pronunțată între viața profesioanlă și cea personală. Adică, nu duci cu tine acasă, problemele de la locul de muncă (valabil și invers). „O dată închisă ușa biroului, toate problemele care țin de job, rămân acolo”. Cred că această prorpoziție ni s-a repetat într-un mod aproape obsesiv în timpul facultății. Nu mă înțelegeți grești, și eu cred că este bine să limităm la minim intersectarea vieții profesioanale cu cea personală. Problema majoră apare însă atunci când încercăm să punem în practică aceasă teorie.

Ok, hai să fim profi și să lăsăm grijile referitoare la job în spatele ușii de la birou. Dar cum să facem, asta mai precis?

Cum să nu te bântuie zile întregi condițiile inumane în care trăiește beneficiarul X, vizitat la ultima anchetă socială?

Cum să adormi liniștit/ă noaptea, când tinerii refugiați cu care lucrezi au trecut prin traume de neimaginat pentru că orașul lor a fost aproape ras de pe fața pământului?

Cum să zâmbești, când unul dintre beneficiarii pentru care ai alergat zile întregi la diverse instituții tocmai a decedat?

Asistentul social, indiferent de categoria de persoane vulnerabile cu care lucrează, trece zilnic prin nenumărate stări: de la frustrare la revoltă, la suferință și în cazuri grave la depresie și pierderea sensului profesional. Este una dintre cele mai solicitante psih-emoțional profesii și nu este deloc ușor să păstrezi un echilibru între viața personală și problemele întâmpinate la locul de muncă.

Însă acest lucru este vital pentru sănătatea noastră psihică și emoțională.

Nu cred că este o rețetă unică, cel mai probabil fiecare profesionist în parte reușește să facă față pe cont propriu. Iată totuși câteva idei generale de la care am putea porni pentru a ne fi mai ușor să stabilim un echilibru cțt mai bun între cele două aspecte ale vieții noastre:

  • Să exersăm zilnic reziliența (adică să înțelegem și să acceptăm că nu toate lucrurile țin de  noi și, că deși poate am fi vrut să facem mai mult,  nu avem mereu cum să depășim anumite limitări (legislative/birocratice/financiare )

 

  • Să discutăm cu alți profesioniști (colegi sau alți profesioniști) pentru a avea o perspectivă completă asura unei situații
  • Atunci când ne simțim copleșiți să apelăm la ajutor specializat (eu sunt absolut convinsă de utilitatea unor servicii de consiliere pentru asistenții sociali; ca să nu mai spun de supervizare care, din nefericire, în multe instituții există doar pe hârtie)
  • Să ținem legătura cu prietenii din afara sferei profesionale- ne face bine să discutăm și alte subiecte decât cele din domeniul în care profesăm

 

  • Să practicăm unul sau mai multe hoobby-uri

 

  • Să petrecem timp de calitate cu cei dragi (părinți, partener/ă, copii)

 

Așa cum cum scriam în articoul despre sindromul de burnouut, epuizarea profesională este o realitate a zilelelor noastre.  Iar delimitarea vieții profesionale de cea personală cred că poate fi un factor decisiv în prevenirea acesteia.

Dacă mai știți și alte modalități de a separa cu succes viața personală de cea profesională (fără a neglija pe vreuna dintre ele) vă invit cu drag să îmi împărtășiți în comentarii experiențele dumneavoastră.

 

Foto titlu : Echilibru între profesie și viață, preluată de aici

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Anunțuri

2 gânduri despre “Echilibrul dintre viața profesională și cea personală a unui asistent social

  1. Cristina, bun pe venit in casuta Unicornului Albastru! Asa este, tentatia de a lua cu tine acasa problemele oamenilor cu care lucrezi este foarte mare…pana la un punct cred ca este ceea ce ne face umani (nu suntem totusi roboti sa functionam pe modul tip on/off). Personal, nu am reusit inca sa nu ma mai gandesc deloc (exemplele din articol sunt din experienta proprie) insa am reusit sa nu mai las aceste ganduri sa imi afecteze semnificativ viata personala…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s