Violența din copilărie naște victime și agresori la maturitate

aschas-violenta

Zilele acestea, femeile din toată lumea au prins curaj și au făcut front comun împotriva agresiunii fizice, verbale și sexuale, postând sub hasthag-ul #metoo,  mii de mărturii pe rețelele de socializare despre experiențele traumatizante prin care au trecut.

Acest subiect mă preocupă foarte mult și deja am scris despre acțiunile menite să combată violența împotriva femeilor  care au avut loc săptămâna trecută în București.

Însă ceva înăuntrul meu îmi spune clar și apăsat că nu e de ajuns. Că un subiect atât de important merită mai mult decât un articol pe acest blog. De aceea, am hotărât să inițiez o campanie de informare și conștientizare asupra acestui amplu fenomen. Vor apărea o serie de articole reunite sub titlul „Violența nu e o soluție!”.  Acesta vreau să fie contribuția mea pentru o lume mai pașnică,  mai calmă, mai bună. Chiar dacă nu va fi decât o picătură într-un ocean, dacă măcar o femeie agresată va afla informații utile sau dacă un părinte își va reconsidera modul de interacțiune cu copilul, cu siguranța, campania își va fi atins scopul.

volkan-olmez-violentanueosolutie

Mamă fiind nu pot să nu mă întreb constant- oare de unde își au rădăcina aceste comportamente? Ce fel de copilărie au avut acei adulți care astăzi sunt fie agresori, fie victime?

Deși poate suna puțin ciudat, ambele roluri (atât cel de agresor- fizic sau verbal, cât și cel de victimă) de cele mai multe ori sunt unele învățate. Sau copiate, mai bine zis. Copilul devenit adult ajunge, în mod conștient sau inconștient, să repete modelele de comportament la care a fost expus în familia de origine.

Da, nu este o regulă generală, dar în foarte multe cazuri, băieții care au avut tați violenți, ajung, la rândul lor, să își agreseze soțiile și chiar copiii, iar fetele care au fost martore ale unor acte de violență asupra mamelor ajung să devină ele însele victime ale violenței domestice.

Simt nevoia să subliniez faptul că violența nu se rezumă doar la forma ei fizică. Chiar dacă nu lasă urme vizibile pe corp- jignirile, amenințările, țipetele, șantajul emoțional, izolarea, interzicerea legăturilor cu rudele/prietenii sunt forme clare de violență  verbală respectiv emoțională care lasă urme adânci în suflet.

Violența sexuală (care poate îmbrăca forme diverse de la hărțuire, la tentativă de viol sau chiar viol ori chiar viol marital) este, de asemenea, o formă gravă de violență des întâlnită și puțin mediatizată.

Controlul exclusiv asupra resurselor financiare ale unuia dintre parteneri (inclusiv interzicerea de a avea un job care ar putea să îi ofere independență financiară) este o  formă de violență economică.

Problema este una cât se poate de gravă și serioasă  (nu degeaba am avut mai multe cursuri pe tema ei în facultate), de aceea, trebuie să o tratăm cu maximă seriozitate și responsabilitate.

Și atunci, te întrebi, ce e de făcut? Cum să crești un copil care să ajungă  un adult echilibrat, care să nu își elibereze frustrările prin jigniri, loviri sau abuzuri sexuale?

În primul rând, să ne asigurăm că micuțul nu crește într-un mediu violent. Vreau din suflet să cred că părinții generației de azi au renunțat să mai creadă în zicala oribilă care pretinde că „bătaia e ruptă din rai”.

Așa cum am menționat deja, violența între parteneri (indiferent de tipul ei) este mai mult decât nocivă- putând fi un factor decisiv în crearea unui patern violent (de agresor/victimă) pe care copilul devenit adult va avea tendința să îl imite, deoarece va fi cel mai familiar mod de manifestare în fața unor situații stresante.

Sigur că uneori e dificil să nu țipăm la partener sau chiar la cel mic, că sunt momente când cedăm și tonul urcă nepermis de mult. Suntem oameni și greșim. Important este să conștientizăm că nu este în regulă și să căutăm alternative mai blânde. Numărăm până la zece, dăm o fugă în baie și ne dăm cu apă pe față, spunem o rugăciune, facem un exercițiu de respirație- orice funcționează pentru a ne detensiona un pic și pentru a depăși momentul critic.

Însă, personal, cred că a crește într-un mediu non-violent nu e suficient. Un adult puternic și echilibrat, are nevoie de mai mult.

Un mediu securizant, plin de iubire.

De câte ori pe zi îi spuneți micuțului vostru: „Te iubesc!”? Chiar dacă nu înțelege exact sensul cuvintelor, e important să învețe să verbalizeze aceste sentimente pozitive. Eu fac parte din generația copiilor cărora li s-a spus „Te iubesc” doar în somn și căreia i-a fost foarte greu să spună cu voce tare cuvintele magice soțului și apoi copilului.

Nu e ciudat că ne e atât de ușor să spunem cuvinte care dor („Ești rău/prost/ Nu ești bun de nimic” etc.) și atât de greu cuvinte care vindecă („Te iubesc, am încredere în tine, sunt aici, te voi iubi mereu” etc.)? Vă încurajez, dacă nu o faceți deja, să le spuneți copilașilor voștri zilnic cât de mult îi iubiți. În timp, vă vor răspunde și credeți-mă, vi se va încălzi inima de emoție de câte ori veți auzi un: „Te ubec!” sincer și cald.

 

Să condamnăm violența de orice fel

În joaca lor, copiii pot lovi, răni, brusca (intenționat sau nu) alți copii. Eu cred că e bine  ca, de fiecare dată, să le atragem atenția că nu este în regulă acest lucru. Să le povestim consecințele faptelor lor (pe X. îl doare că l-ai lovit) și să îi încurajăm să își ceară scuze și să nu mai repete comportamentul nedorit. În prezent, micul P. este într-o etapă în care nu  prea vrea să își ceară scuze, dar nu am de gând să renunț la aceată practică. Vreau să înțeleagă că nu e ok să fie agresiv sau să lovească pe altcineva, indiferent de motiv.

 

Să îi învățăm să își conștientizeze și să-și exteriorizeze emoțiile

De multe ori, violența se naște din frustrare. Adică, din niște emoții pe care adultul nu știe cum să le gestioneze și le eliberează într-o formă agresivă. Nu degeaba se insistă atât de mult pe dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. Să ne gândim la celebrele crize de furie ale micuților din jurul vârstei de 2 ani. Atunci copiii simt extrem de mult, dar nu pot exprima decât relativ puțin. De ce? În primul rând pentru că nici măcar nu conștientizează exact ceea ce simt.

jordan-whitt-emotii
Photo by Jordan Whitt on Unsplash

De aceea, este important să îi ajutăm să învețe să recunoască emoțiile (bucurie, tristețe, furie, supărare etc.)- pentru că odată identificate, copii le pot denumi și pot căuta soluții pentru a le depăși alături de părinți. Este extraordinar de greu, mai ales că noi, ca părinți, nu prea avem acest exercițiu al conștientizării propriilor emoții și trebuie să lucrăm în primul rând cu propria persoană. Însă miza este uriașă, dacă ne gândim că un copil care poate identifica și gestiona emoțiile pe care le simte va beneficia de acest lucru enorm și în viața adultă. Adică, un adult care înțelege cauza frustrărilor sale, are șanse mult mai mici să devină violent, deoarece va fi mai degrabă preocupat să găsească soluții și nu să izbucnească agresiv față de ceilalți.

Așadar, violența este un fenomen împotriva căruia trebuie să luptăm încă de la cea mai fragedă vârstă a copiilor noștri. Pentru că, dragi părinți, de noi depinde, dacă vom crește  viitori adulți echilibrați sau victime și agresori!

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Reclame

10 gânduri despre “Violența din copilărie naște victime și agresori la maturitate

  1. Eu sunt asistent social, intalnesc foarte des femei batute, copii batuti de parinti, sunt fericita atunci cand reusesc sa fac ceva pentru aceste femei sa le fac sa inteleaga ca violenta nu duce la nimic bun, sunt impacata atunci cand o femeie pune capat suferintei si relatiei si incepe viata din cu totul alt loc. In special in mediul rural violenta atinge cote alarmante, si asta si datorita consumului exagerat de alcool.Sunt pusa de multe ori in situatia de-a sta intre doi soti care se iau la bataie si copii asista la aceste scene. Daca parintii ar intelege suferinta din ochii unui copil, care asista la o bataie dintre mama si tata, sau la vorbele urate pe care si le arunca cei doi, atunci sigur violenta nu ar mai avea asa amploare.

    Apreciază

    1. Ma bucur ca v-ati facut timp sa impartasiti cate ceva din experienta dumneavoastra. Aveti dreptate, e foarte mare nevoie de constientizare in randul parintilor. Cu acest gand am si demarat campania „Violenta nu e o solutie!” – pentru a aduce un plus de informare si constientizare despre acest fenomen care din nefericire, este atat de raspandit.

      Apreciază

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s