Un copil adoptat e de fapt, un copil născut din inimă

nascutdininima2

Săptămâna aceasta, pentru campania: „Ei fac România mai bună!” am pregătit un material puțin mai special. Dat fiind că se apropie Ziua Femeii și a Mamei, am ales să public un interviu cu o persoană care înțelege valențele acestui cuvânt la un alt nivel: Adriana Zamfirescu- mamă și părinte adoptiv. În rândurile care urmează veți afla o mulțime de lucruri despre adopția din România, provocările cu care se confruntă un părinte care își dorește să adopte dar și detalii despre grupul de suport inițiat de Adriana.

 

1.Care sunt, pe scurt, etapele procesului de adopție în România?

Adopţia în România este reglementată de Legea nr 273/ 21.06.2004 şi actualizată în anul 2016 prin Legea nr. 57. Conform acesteia şi a propriei experienţe, etapele procesului de adopţie sunt următoarele:

În primă fază, familia se va prezenta la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din localitatea de domiciliu, respectiv în cadrul Serviciului Adopţii unde îşi va exprima intenţia de a adopta, beneficiind de o consiliere amănunţită privind toate detaliile existente în procesul de adopţie. Dacă în urma informării primite, familia decide să adopte, aceasta va avea de întocmit un dosar care va cuprinde atât documente personale cât şi documente juridice, financiare şi medicale.

 

Odată depus acest dosar, se vor realiza diverse evaluări sociale atât la domiciliul familiei cât şi la sediul D.G.A.S.P.C., evaluări psihologice şi nu în ultimul rând, cursuri susţinute de specialişti în abordarea copiilor abandonaţi. La finalul tuturor acestora, familia va susţine un interviu în urma căruia va fi atestată sau nu ca familie aptă să adopte. După această etapă, familia atestată ca aptă să adopte va aştepta să intre în potrivire (mai exact, să se realizeze o compatibilitate) cu un copilaş care va fi conform cerinţelor solicitate de către aceştia.

 

După ce familia consultă dosarul copilului cu care au fost potriviţi (potrivire teoretică), programează o vizită la acesta, în urma căreia îşi va exprima acordul sau dezacordul privind continuarea procedurii de potrivire. Dacă doresc să continue, vor trebui să realizeze 4 întâlniri oficiale (etapă denumită potrivire practică) cu copilul, însoţiţi de psiholog (2 întâlniri) şi asistentul social (2 întâlniri) pentru a se crea o acomodare cu noua familie.

 

După finalizarea perioadei de potrivire, D.G.A.S.P.C.-ul va întocmi un raport propunând instanţei judecătoreşti încredinţarea copilului în vederea adopţiei pentru o perioadă de 90 de zile. La finalul celor 90 de zile, dacă relaţiile copilului cu familia adoptatoare sunt armonioase, se va întocmi un raport final ce se va transmite instanţei judecătoreşti pentru realizarea încuviinţării adopţiei.

 

Odată finalizată adopţia, urmează o monitorizare postadopţie ce se întinde pe o perioadă de 2 ani.

nascutdininima3

2.Care au fost cele mai dificile provocări cu care v-ați confruntat până ați reușit efectiv să deveniți părinte adoptiv?

Provocarea nr. 1 a fost aşteptarea!

Din momentul în care am realizat prima consiliere şi până ne-am cunoscut fetiţa au trecut doi ani. Doi ani care pentru noi, având şi un băieţel biologic, au fost destul de greu de gestionat. Pe o parte trebuia să-l pregătim pentru venirea unei surioare în timp ce, pe cealaltă parte, trebuia să-l învăţăm că totuşi acest timp de aşteptare este relativ.

 

3.Cum este percepută adopția de către cei din jur (rude, cunoscuți)?

Adopţia este miracolul care te resetează complet. Tot ceea ce trăieşti, simţi sau ţi se întâmplă din momentul în care decizi să adopţi îţi schimbă stilul de viaţă şi chiar modul de a gândi şi a vedea lumea.

Familia ne-a fost alături necondiţionat, ne-a respectat şi îmbrăţişat toate deciziile. Au primit cu drag acasă noul membru al familiei şi i-au oferit iubire şi afecţiune, fără a face vreo diferenţă între ea şi frăţiorul ei. Din partea celorlalte persoane însă, am avut parte atât de surprize plăcute cât şi de surprize mai puţin plăcute.

Au fost persoane care ne-au încurajat, altele care ne-au descurajat, persoane care au acceptat-o cu uşurinţă dar şi persoane care fie au acceptat-o mai greu fie deloc. Au existat persoane care ne-au susţinut în fiecare pas dar şi oameni care poate ne-au întors spatele definitiv.

Este foarte mult de muncă la schimbarea mentalităţii şi a modului de a percepe acest proces ca fiind unul natural dar sunt convinsă că primii care vor aduce un aport direct în această schimbare vor fi chiar copiii noştri.

nascutdininima4

4.Ce provocări pot apărea pentru părinte după adopția propriu-zisă?

Îndrăznesc să precizez faptul că adopţia însăşi este o provocare. O provocare permanentă de a învăţa ce reprezintă iubirea necondiţionată, de a te autocunoaşte cu adevărat, de a descoperi lumea.

Pot afirma cu tărie că prima lună acasă este plină de provocări: adaptarea la un mediu nou, la mirosuri şi mâncăruri noi, la alte comportamente, alte tabieturi…totul devine o provocare.

Crearea şi consolidarea unor punţi de ataşament, viziunea normală asupra formării unei familii prin adopţie, recuperarea tuturor carenţelor, nevoia copilului de a se identifica cu familia biologică, formarea unei rutine pentru securizare…toate acestea vor reprezenta provocări ale întregii vieţi. Însă atâta timp cât nu încetezi să crezi în resursele ascunse ale copilului tău, totul devine mult mai uşor!

 

5.Când a luat ființă grupul de suport Născut din inimă și cui se adresează?

Grupul de suport „Născut din inimă” pe care l-am creat, a luat fiinţă prin blogul dedicat adopţiei www.nascutdininima.wordpress.com, în care mi-am transpus toate emoţiile, sentimentele, credinţele şi aspiraţiile.

Mi-am dorit să vin în întâmpinarea celor ce-şi doresc să adopte, oferind informaţii reale, pe care eu însămi le-am descoperit şi trăit. Astfel, am ajuns să ajut familii din toate colţurile ţării dar şi din străinătate, pur şi simplu împărtăşind din experienţa mea.

De asemenea, prin prisma meseriei mele de psiholog, de aproximativ doi ani ofer evaluări psihologice gratuite copiilor adoptaţi iar familiilor acestora, consiliere şi suport psihoterapeutic.

În momentul în care fetiţa mea a ajuns acasă şi am început să ne confruntăm cu adevăratele probleme ale adopţiei, am realizat cât de bine ar fi dacă aş face parte dintr-o comunitate cu care să pot împărtăşi ceea ce trăiesc şi de la care să pot auzi: „ Şi noi am trecut prin asta.”.

Aşadar, deşi grupul nostru este încă unul mic, utilitatea lui a fost confirmată încă de la prima întâlnire.

 

6.Care a fost motivul pentru care ați inițiat acest grup de suport și în ce constă activitatea pe care o derulați în cadrul acestuia?

Principalul motiv care a stat la baza formării acestui grup de suport a fost nevoia personală de a lua contact cu familii care au trecut prin perioada acomodării, prin „luna de miere” a copilului, prin perioada sa de revoltă, reuşind astfel să-i înţeleg mai bine nevoile propriului meu copil şi chiar să-mi pot oferi răspunsuri la multe din dilemele personale.

Activitatea pe care o desfăşor în cadrul întâlnirilor noastre este: de a face schimb de diverse informaţii despre adopţie, de a realiza diverse exerciţii psihoterapeutice, de a realiza consiliere individuală sau de familie, de a susţine diverse ateliere pentru copilaşi etc.

Din păcate însă, uneori suntem restricţionaţi în derularea activităţilor propuse deoarece nu deţinem un spaţiu potrivit care să asigure atât intimitatea discuţiilor cât şi a activităţilor.

 

7.Care sunt proiectele/planurile de viitor legate de grupul de suport și nu numai?

Principalul obiectiv este dezvoltarea comunităţii noastre, respectiv a grupului de suport.

Secundar acestuia, este dorinţa mea de a înfiinţa în cursul acestui an o asociaţie de profil care să poată oferi servicii gratuite specializate atât copiilor adoptaţi cât şi familiilor acestora. Mai exact, copiii şi familiile acestora să poată avea un loc de unde să plece mai bine informaţi, instruiţi cu privire la perioada postadopţie, susţinuţi şi ajutaţi în recuperare prin crearea unor ateliere dedicate abandonului, traumei şi regăsirii.

nascutdininima1

8.Care sunt modalitățile prin care oamenii/firmele/autoritățile pot sprijini inițiativa dumneavoastră?

Pentru noi, foarte util în momentul de faţă, ar fi găsirea unei locaţii în oraşul Bacău care să ne permită gratuit, realizarea activităţilor propuse în cadrul grupului de suport „Născut din inimă”.

În rest, ne dorim de la întreaga comunitate deschidere, înţelegere, suport şi empatie referitor la tot ceea ce presupune adopţia, deoarece:

„ Copilul trebuie să ştie că este un miracol, de vreme ce de la începuturile lumii şi până la sfârşitul ei, nu a mai fost şi nu va mai fi niciun copil asemeni lui.” (Pablo Casals)

 

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Reclame

8 gânduri despre “Un copil adoptat e de fapt, un copil născut din inimă

  1. Doamne, ce frumos, Elena! Ce om minunat! În sufletul meu va rămâne mereu dorinta adopției ca un vis neîmplinit, dar soțul nu este de acord, nu se simte capabil sa facă asta, asa ca am renunțat la idee :-(. M-a răscolit articolul

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mi se pare foarte curajosi si cu inima imensa oamenii care adopta un copil. Din pacate, chiar daca multi isi doresc poate sa adopte, birocratia de la noi ii sperie chiar inainte de a incepe procesul. E minunat articolul tau ca face putina lumina in asteptari si realizari pe acest proces!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s