O Românie mai bună e una fără violență!

solwodi.jpg

Deși în luna aprilie am luat o pauză de scris pe blog (am fost mai mult plecată și fără acces la internet), campania: „Ei fac România mai bună!” continuă să strângă povești impresionante despre organizații  deosebite și oameni extraordinari care depun eforturi majore pentru a aduce o rază de lumină în viețile celor mai vulnerabili dintre români. Astăzi, vă invit să descoperiți prin intermediul răspunsurilor doamnei Daniela Marinache, povestea asociației Solwodi, un loc în care găsesc sprijin și ajutor victimele traficului de persoane sau ale violenței domestice :

1.Când a luat ființă  asociația Solwodi și cărei categorii de persoane vulnerabile se adresează?

Asociația Solwodi a fost înființată în anul 2009 și asistă femei și copiii acestora, victime ale violenței în familie sau ale traficului de persoane. Solwodi înseamnă Solidaritate cu femeile în dificultate. Femeile care vin la noi au suferit diferite forme de abuz sau exploatare și ne cer ajutorul în diferite probleme. La început, avem o primă întâlnire cu acestea, evaluăm situația în care se află, le explicăm opțiunile și le sprijinim să ia o decizie informată.

Unele dintre ele vin doar la consiliere psihologică sau au nevoie de sprijin în instanță sau la poliție. Altele, sunt în situații de risc, au trecut prin traume severe și pot intra în programul Centrului de recuperare unde primesc găzduire pe o perioadă de până la un an și servicii holistice de asistare (consiliere psihologică, socială, juridică, vocațională, terapie ocupațională, sprijin în integrare pe piața muncii, integrarea copiilor la școală, facilitarea altor servicii de care au nevoie: medicale, cursuri de specializare, etc.).

După finalizarea programului de recuperare, beneficiarele au posibilitatea de a fi integrate în programul de tranziție către o viață independentă, cu o durată de până la 1 an, prin care primesc găzduire într-unul din cele 3 apartamente de tranziție ale Solwodi. Programul de tranziție este un exercițiu pentru ele de-și exersa responsabilitățile unei vieți de zi cu zi obișnuite, de a îmbina viața profesională cu timpul alături de copii, de a-și administra singure gospodăria, dar mai ales de a avea pune în acțiune încrederea și speranța că pot avea o viață normală.

solwodi3

2.Care a fost motivul pentru care ați ales această categorie de beneficiari?

Inițial, ne-am adresat doar victimelor traficului de persoane, dar ne-am dat seama că majoritatea dintre acestea trecuseră prin situații de abuz și violență în familie, fuseseră exploatate de familie, trecuseră prin traume inimaginabile. Și atunci, ne-am hotărât să ne adresăm mai ales victimelor violenței în familie ca o formă de prevenire a traficului, pentru a putea ajunge la aceste femei înainte de a fi exploatate.

În plus, în România, violența în familie este un subiect tabu, deși sute de mii de femei sunt afectate de asta. Femeile nu au curajul să vorbească, iar dacă vorbesc, sunt blamate și etichetate de comunitate și societate. Ne-am dat seama că este nevoie să punem umărul la schimbarea mentalității din România cu privire la modul în care sunt privite victimele violenței și să stimulăm o atitudine proactivă, împotriva violenței.

solwodi5

3.Care sunt cele mai importante realizări ale asociației dumneavoastră?

Realizările noastre nu ar fi putut fi posibile fără inspirație și ajutor de la Dumnezeu și sprijinul a numeroși sponsori și oameni de bine care au contribuit și contribuie cu resursele lor la proiectele noastre.

Anul trecut ni s-a împlinit un vis și anume – noul nostru Centru de servicii sociale integrate, prin care putem să venim în întâmpinarea femeilor în dificultate mai mult decât am făcut-o până acum. Avem un spațiu mai generos decât locul unde ne desfășuram activitatea până acum, un cabinet de consiliere psihologică primitor și o sală de activități de dezvoltare personală și întâlniri pentru grupuri de suport sau activități de terapie ocupațională.

Dar cele mai importante realizări ale noastre sunt pașii făcuți spre vindecare și reintegrare ale beneficiarelor noastre. Una dintre acestea nu avea terminat nici măcar liceul, iar acum studiază contabilitate la facultate. O alta este un cofetar foarte priceput și a început o viață nouă, într-un apartament cu chirie, cu cei trei copii ai săi. Sunt copii care, atunci când vin prima oară în Centrul nostru de recuperare, nu scot nicio vorbă și, la sfârșitul programului au rezultate bune la școală, sunt energici, veseli, sociabili – devin din nou copii. Cele mai importante realizări ale noastre țin de acea „normalitate” pe care uneori o luăm „de bună”, dar care, pentru alții, înseamnă luptă la tribunal, dar mai ales lupta cu sine însuși, pentru recâștigarea speranței, stimei de sine, încrederii că un nou început este posibil.

solwodi4.jpg

4.Care au fost cele mai dificile provocări cu care v-ați confruntat până acum?

Provocări avem la tot pasul. Au fost câteva situații de-a lungul timpului în care ne-am trezit cu traficanți la ușă. Alteori, ne este dificil să vedem că, unele femei decid să se întoarcă la agresori, chiar și în urma experienței că se poate și altfel, că sunt persoane gata să le sprijine și să le ajute să iasă din situații grele. Deseori, oamenii nu înțeleg modul în care violența sau exploatarea sistematică influențează psihicul unei persoane, ceea ce ea ajunge să creadă despre ea însăși, despre viață, despre nevoile ei, despre ce este bine pentru ele. Recuperarea poate fi un proces foarte îndelungat, cu momente de recidivă. Nu există niciodată o rețetă, iar fiecare caz este unic, ritmul vindecării fiecăruia este diferit.

În prezent, mass-media este plină de mesaje privind individualitatea și unicitatea fiecărei persoane. Victimele violenței sau ale traficului nu fac deosebire, prin urmare și drumul fiecăreia este diferit, iar vindecarea este un rezultat, în primul rând, al unui șir de alegeri progresive pe care doar ea le poate face. Persoanele de specialitate le pot însoți și ajuta pe drum, însă ele sunt cele care trebuie să facă pasul. Sigur că uneori este dificil pentru noi pentru că am dori ca toate să ducă o viață mai bună, o viață cu demnitate și libertate. Dar important este că, ele știu că sunt oameni care le pot oferi ajutor și la care pot apela atunci când se vor simți pregătite.

 

5.Cum este percepută activitatea pe care o desfășurați în cadrul asociației de către publicul larg (oameni, autorități locale, mass-media)?

Trebuie să spun că, în ciuda dificultăților care încă există legat de percepția oamenilor despre violența în familie sau traficul de persoane, lucrurile au evoluat mult în bine, în ultimii 15 ani. Înainte, cu greu se putea vorbi despre aceste subiecte, astăzi suntem căutați de școli, bisericii, reprezentanți ai instituțiilor publice de profil, pentru a realiza, de exemplu, activități de informare sau de formare legat de aceste fenomene. Oamenii încep să înțeleagă că sunt probleme care ne afectează pe toți și nu doar chestiuni izolate. Unii nu doar că vor să știe cum se pot proteja ei, ci vor să știe ce pot face pentru alții, fie sprijinindu-ne activitatea noastră sau prin contribuția lor, proprie, în comunitatea lor. Mass-media preia din ce în ce mai mult astfel de subiecte: am fost invitați la radio, la emisiuni TV, am scris articole pe temă, am fost invitați să vorbim la diferite evenimente.

Progresele sunt, însă, la nivel de conștientizare și prea puțin la nivel de acțiune. Există mult prea multe situații în care oamenii consideră violența ca fiind ceva „privat” sau ceva „normal”. Auzim deseori femei care se învinovățesc pentru violența soțului sau partenerului lor sau cărora le este frică de familie și de comunitate care le stigmatizează și le discriminează. La fel se întâmplă și în situații de trafic de persoane, mulți neînțelegând încă modul în care vânzarea și exploatarea sunt atentate grave la demnitatea și integritatea persoanei, la libertățile ei cele mai de preț.

Alții cred că e un fenomen izolat care nu li se poate întâmpla, deși, conform ONU, în întreaga lume sunt peste 20 milioane de persoane care trăiesc în condiții de sclavie, iar România este țara cu cele mai multe victime din Uniunea Europeană. Autoritățile locale sunt mai interesate să abordeze aceste probleme, la presiunea celor centrale care, la rândul lor, sunt presate de instituțiile UE.

La ora actuală, în România, nu există suficiente reglementări în domeniu și chiar și acele puține organizații care furnizează servicii pentru victime, nu se pot acredita pentru că nu există standarde. Trebuie să conștientizăm că este, în primul rând în interesul nostru să adresăm mai eficace aceste probleme, și nu doar pentru că trebuie elaborate niște rapoarte.

solwodi2

6.Ce părere au beneficiarii care au fost implicați?

Cred că cel mai bine ar trebui întrebate direct beneficiarele. Sigur, noi avem multe discuții cu femeile pe care le asistăm, despre ce se poate îmbunătăți, despre ce le-ar ajuta în plus față de ceea noi le oferim noi deja. De asemenea, la sfârșitul programului, ele evaluează serviciile pe care le-au primit. Evaluările sunt, în marea majoritate a cazurilor, pozitive și extrem de încurajatoare pentru noi.

Cel mai limpede vorbesc progresele lor care ne fac să avem certitudinea că viețile lor sunt, realmente, schimbate. Cu unele dintre beneficiare încă mai desfășuram activități, chiar dacă au ieșit demult din program. Acum, ele sunt cele care sprijină pe alte femei în dificultate: unele contribuie cu produse realizate manual pe care le vindem, iar profitul merge la acoperirea unora dintre costurile programului de recuperare; altele, își spun povestea lor pentru a încuraja și motiva alte femei de a ieși din situații de violență sau exploatare. Astfel de inițiative vorbesc de la sine despre modul în care aceste femei au înțeles misiunea noastră și, dincolo de ea, de a da mai departe acolo unde au primit.

 

7.Care sunt proiectele/planurile de viitor ale asociației?

Niciodată nu ducem lipsă de planuri de viitor, uneori avem chiar prea multe și trebuie să ne gândim la ceea ce este realizabil și ce trebuie să mai aștepte. Pe noi ne ajută foarte mult să o avem o viziune pe termen lung și unele realizări au venit tocmai din cauza faptului că nu ne-am limitat la lucrurile sigure, ci am făcut pași spre proiecte îndrăznețe unde nu aveam certitudini de realizare, ci doar multă speranță și credință și știam ce mare nevoie au beneficiarele noastre de ele.

Poate cea mai mare dorință a noastră este să ajungem mai aproape de femei în nevoie, în regiuni și localități unde nu există niciun fel de servicii. Ne dorim să formăm grupuri de suport, cu femei din comunități locale care să susțină femei în nevoie, în situații de abuz sau exploatare, și să le faciliteze accesul spre noi sau alte organizații cu activitate similară cu o noastră. Vrem ca tot mai multe femei să aibă acces la servicii și știm că, de cele mai multe ori, comunitatea locală știe mult mai bine care sunt vulnerabilitățile și nevoile. Experiența ne-a arătat că, numai prin cooperare și parteneriate, putem avea rezultate cu impact. De aceea, credem că împuternicirea comunităților, la nivel local și un schimb constant de experiență și sprijin reciproc sunt o modalitate mult mai sustenabilă de a genera schimbare pe termen lung.

 

8.Care sunt modalitățile prin care oamenii/firmele pot sprijini asociația Solwodi?

Primim orice fel de ajutor pe care oamenii pot să ni-l acorde. Uneori acesta este financiar (2%), alteori este vorba de produse pentru femeile și copiii din programele noastre: alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte, cosmetice, cadouri de sărbători. Unele persoane ne ajută prin activități de voluntariat sau prin promovarea misiunii și serviciilor noastre sau chiar prin oferirea gratuită a anumitor servicii (consultanță în probleme specifice, realizarea unui material de promovare, servicii foto-video, etc). Ca organizație care se susține numai din donații, niciun sprijin nu este prea mic și ne bucurăm de orice fel de susținere.

 

Reclame

10 gânduri despre “O Românie mai bună e una fără violență!

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s