Cu sau fără jucării în parc?

ostap-senyuk-cu sau fara jucarii in parc

De la un timp, de fiecare dată când ne pregătim să ieșim afară cu micul P., mă bântuie întrebarea: Mergem cu sau fără jucării în parc?

Știu, poate suna clișeic, bizar sau chiar stupid. Dar de-a lungul timpului, am avut o grămadă de experiențe la locul de joacă care m-au făcut să iau cât se poate de în serios această întrebare.

 

Experiența noastră de până acum

Dacă anul trecut pe vremea asta, vă povesteam despre cele mai derajante situații din parc create de adulți, acum problema mea principală se îndreaptă către cei mici și modul lor de a se raporta la jucării.

Dintotdeauna, Pavel nu a ieșit din casă fără 1-2 mașinuțe (cele mai îndrăgite din ziua respectivă). Toate bune și frumoase până când ajungeam în zona Z- adică jocul de joacă. La început, era foarte interesat de jucăriile altor copii, dar nici gând să le împartă pe ale lui, apoi a devenit foarte interesat de oportunitățile parcului (leagăne, balansoare, tobogane, căsuță, castane, frunze etc.). În prezent a redevenit extrem de interesat de jucăriile celorlalți (în special dacă sunt mașinuțe) însă este dispus să ofere și el la rândului lui, alte jucării în schimb.

Ați zice că e punct ideal, însă nu vă grăbiți. Doar fiindcă P. a devenit mai darnic, nu înseamnă că toți ceilalți copii sunt la fel. În funcție de vârstă și nivelul de dezvoltare cognitiv-emoțional, sunt copii care vin și îi smulg jucăriile din mână fără să i le mai dea înapoi, copii care acceptă schimburi pe termen mediu sau scurt,  copii care nu mai doresc să returneze jucăriile cu niciun chip ori copii care nu acceptă niciun fel de troc de la bun început. Ei bine, în acest context, întrebarea dacă ar trebui sau nu să mai luăm jucării cu noi în parc a venit firesc și m-a măcinat obsesiv mai multe săptămâni, poate chiar luni.

 

Concluzii la care am ajuns

Sigur, varianta ideală ar fi reîntoarcerea la acel moment minunat din jurul vârstei de 1 an și jumătate, când Pavel era interesat doar de ghinde, tobogane și castane. Și într-o lume,în care toți părinții ar răspunde apelului făcut de Tăticul modern,  ar fi chiar floare la ureche. Însă, pentru un copil care duce pasiunea pentru mașinuțe la un alt nivel, cum pot eu să fac eu o frunză de nuc să pară mai atrăgătoare decât mașinuța de curse a lui X?

Nu merge și pace. Atunci când vede o jucările în mâinile unui copil e atras de ea instant și, dacă nu l-aș încuraja eu să propună un schimb, ar lua-o din mâinile celuilalt fără să stea pe gânduri prea mult. Nu vreau nici să car sacoșa de rafie doldora de jucării la fiecare ieșire, dar nici să induc frustrări micului P.

 

Soluții în prezent

Tot căutând să împac și copilul mega-pasionat de Fulger și spatele meu tot mai puțin rezistent la greutate, am ajuns la o soluție de mijloc- luăm în parc doar jucării de exterior. Nu vă speriați,  sunt  jucării obișnuite pe care sigur le aveți deja și posibil le și cărați după voi la ieșirile pe-afară. Așadar, pentru a reduce numărul mașinuțelor de cărat  zilnic, am negociat ca afară vom lua doar: o minge, un set cu baloane de săpun, tricicleta (atunci când mă simt în formă sau își dorește mult) pisicuța cu roți (acel tip simpatic de jucărie care se împinge), găletușa de nisip (atunci când mergem într-un anumit parc) și o mașinuță (plus una-două rezerve în rucsacul meu dacă sunt mai mulți copii și vor să facă schimb). Aici mai avem doar de stabilit exact care mașini vor avea onoarea de a fi considerate „de exterior” și își vor găsi adăpostul în cutia special destinată lor.

 

Știu însă,  că pentru mulți părinți, există o altă dilemă care nu le dă pace, și anume:

Cum înveți copilul să împartă fără să îl presezi?

Ei bine, aici nu știu dacă există o rețetă universală. La noi a funcționat faptul că nu l-am lăsat deloc să ia altor copii jucăriile din mână și i-am repetat la infinit că e bine să împartă. Inițial am avut tendința să îi iau chiar eu mașinuța din mână pentru a o da celuilalt copil, dar mi-am dat seama că nu e ok, și că îl pun pe micul P. într-o  poziție de inferioritate. Așa că acum mă rezum doar la întrebări (Vrei îi dai puțin mașinuța ta și băiețelului?).

Oricum ca să o citez pe psihologul Sara Dimerman: „Nu-ți face griji. Doar fiincă copilul tău nu vrea să îmapartă, nu înseamnă că ești un părinte rău!” De asemnea, mi s-a părut foarte interesantă și abordarea propusă de ea, prin care să îi legitimezi mai întâi copilului dificultatea cu care se confruntă: „Știu că ți-e greu să îl lași și pe X să se joace cu jucăriile tale. Le vrei pe toate doar pentru tine” și abia apoi să găsești modalități prin care să se simtă confortabil să facă pasul spre a oferi.

Reguli, idei, sfaturi găsiți și în acest articol al psihologului Raluca Moșora sau în acest material al revistei Parents.

Voi cum procedați când mergeți cu copiii în parc- luați jucării sau nu?

Photo titlu  by Ostap Senyuk on Unsplash

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

 

Reclame

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s