Sunt o mamă mai bună datorită soțului meu!

tati2

Astăzi nu voi scrie nici despre copii și parenting, nici despre asistență socială, nici despre seriale sau cărți. Pentru că articolul de azi este unul cu totul special.

Îi este dedicat în întregime lui D. – tatăl micului Pavel.  Nu prea sunt eu genul care să facă cine știe ce gesturi romantice în public, însă cred că e momentul să îi aloc măcar un articol pe blog în care să îi arăt cât de mult apreciez tot ceea ce face și să îi mulțumesc în stilul-mi caracteristic- adică prin intermediul cuvintelor (fiecare știe cum stau lucrurile în propria familia, de asta nu am nicio intenție să generalizez ceva, însă dacă simțiți că vreunul dintre rândurile de mai jos vi se potrivesc, nu ezitați să le folosiți pentru a vă exprima un gând senin către partenerii voștri de viață):

  1. Îți mulțumesc pentru dragostea infinită  pe care ne-o porți mie și fiului tău.
  2. Îți mulțumesc că mă lași să dorm mai mult decât tine în fiecare dimineață.
  3. Îți mulțumesc că mă susții în alegerile mele: că-mi ești sfătuitor, sprijin și prieten.
  4. Îți mulțumesc că ești un tată dedicat pentru Pavel.
  5. Îți mulțumesc că mă asculți și că îmi ești alături în călătoria mea de auto-cunoaștere și dezvoltare interioară.
  6. Îți mulțumesc pentru discuțiile noastre extrem de filosofice.
  7. Îți mulțumesc pentru eforturile tale fizice, intelectuale și spirituale făcute pentru ca noi ca familie să fim bine.
  8. Îți mulțumesc pentru cel mai minunat copil din lume.
  9. Îți mulțumesc pentru fiecare clipă în care ai stat cu acest copil minunat pentru ca eu să pot face acele lucruri obișnuite dar esențiale precum: mâncat, duș, somn.
  10. Îți mulțumesc pentru că m-ai încurajat să încep acest blog.
  11. Îți mulțumesc pentru calm și răbdare cu mine și cu Pavel.
  12. Îți mulțumesc pentru surprizele din zilele obișnuite.
  13. Îți mulțumesc pentru  brațele tale în care încap perfect indiferent de greutate:D
  14. Îți mulțumesc pentru momentele de conectare în care alegi să îmi împărtășești lucrurile care te pasionează.
  15. Îți mulțumesc pentru deschiderea față de metodele cu care am ales să îl creștem pe micul P. (blândețe, cosleeping etc.)
  16. Îți mulțumesc că m-ai încurajat să continui alăptarea chiar și atunci când mi s-a părut extrem de dificil.
  17. Îți mulțumesc că ai privit relaxat babywearing-ul și chiar îl porți uneori în sistem pe micuțul nostru.
  18. Îți mulțumesc pentru faptul că ești atât de înțelegător când vine vorba de gătit, curățenie, ordine…
  19. Îți mulțumesc că mă faci să mă simt frumoasă și în zilele în care arăt și mă simt groaznic.
  20. Îți mulțumesc pentru piesele romantice și lacrimogene pe care le descoperi și mi le dscoperi și mie.
  21. Îți mulțumesc pentru spiritul tău ludic cu care îl înconjori pe micul P.
  22. Îți mulțumesc pentru că  uneori nu te superi atunci când insist nebunește cu perspectiva mea, deși tu ești cel care are dreptate.
  23. Îți mulțumesc pentru cei mai plini ani din viața mea.
  24. Îți mulțumesc pentru  momentele de vulnerabilitate  în care  îmi dai ocazia să cunosc și partea ta sensibilă.
  25. Îți mulțumesc pentru râsul tău molipsitor.
  26. Îți mulțumesc pentru acea privire strălucitoare și pentru ochii tăi verzi.
  27. Îți mulțumesc pentru că ai ales să faci parte din viața mea.

tati1

Motive aș mai găsi, însă mă voi opri momentan aici. Sper că v-am adus un strop de în suflet și v-am inspirat să oferiți mai departe aprecierea către persoanele care au o mare însemnătate în viața voastră.

Viața asta e așa de tumultoasă, trece așa de rapid pe lângă noi, încât de prea  multe ori avem tendința să ne rezumăm doar la lucrurile urgente, negative. Însă, dacă ne gândim un pic, fiecare zi are nu doar probleme ci și bucurii mari și mici.

V-am povestit deja  experiența mea cu exercițiul celor 100 de zile de recunoștință, am amintit de bloggerii care mă inspiră , dar am trecut prea ușor peste persoanele care stau în back-stage și mă țin de mână la fiecare pas. Așa că nu mai aștepta ziua potrivită să îți arăți aprecierea față de cineva drag! Ziua aceea e chiar AZI!

tati3

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Reclame

3 gânduri despre “Sunt o mamă mai bună datorită soțului meu!

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.