20 de recomandări de la specialiști prin care să crești engagementul pe blog

dpt 15 1

Pentru ce-a de-a treia oară am avut plăcerea de-a particpa la un curs organizat de Ana Nicolescu și Lavinia Pavel sub egida Parenting PR și cu sprijinul OK Center și Lupilu de la Lidl.

 

Despre eveniment

Tema a fost una de mare interes pentru bloggeri din nișa de parenting- Cum să scriem texte care să genereze engagement?

Pentru mine, momentul a fost cum nu se poate mai nimerit, mai ales că sunt în plină campanie de strângere donații pentru copiii de la Institutul „Marius Nasta” (de fapt, chiar și la eveniment am strâns câteva donații la propriu de la Ana/Mămica urbană)

Deci eram mai mult decât interesată să aflu cum pot scrie articole care să genereze reacții din partea cititorilor: like-uri, comentarii, distribuiri (fiindcă pentru mine prin asta se traduce acest engagement).

Nu de puține ori am fost nedumerită despre cum articole muncite au mai puține vizualizări decât cele scrise pur și simplu ca să defulez o stare, de exemplu.

 

Întâlnirea a fost structurată în două părți:

Panelul 1 care a vizat discuția cu bloggerii de formare jurnaliști (Ioana Chicet-Macoveiciuc, Cristina Ologeanu și Ana-Maria Vasilache în dialog cu Ana Nicolescu) a abordat relația dintre scrisul pe blog și formarea ca om de presă.

Panelul 2  a abordat rolul social media în realizarea engagementului – alături de Lavinia Pavel în calitate de modetaor și cele două invitate, specialiste în Social Media (Mia Munteanu și Raisa Beicu).

 

Impresii

Contrar așteptărilor mele, primul panel mi s-a părut mai plin de informații tehnice, punctuale decât cel de-al doilea. Dat fiind că  multe dintre informațiile primite în cadrul celor două sesiuni s-au întrepătruns, mi se pare mai potrivit să fac un rezumat comun.

dpt 2

Recomadări pentru a-ți crește engagementul pe blog:

  • 1.Diacriticele și utilizarea corectă a gramaticii limbii române

Un must fără doar și poate. (Așa că de acum înainte o să încep să public articolele dimineața, după ce le recitesc din nou, pentru că seara când le scriu sunt prea obosită și mereu mai am scăpări ortografice/de punctuație).

 

  • 2.Poll-uri/sondaje la final de articol

Pot fi o modalitate bună de a încuraja cititorii să se implice activ. Astfel, fie că vorbim doar de o întrebare lansată la final de articol fie că vorbim de sondaje în adevăratul sens al cuvântului, acestea sunt o resursă gratuită și la îndemână (există în configurația de bază a platformei WordPress) pe care Ioana ne-a dezvăluit că a utilizat-o cu succes o perioadă de timp.

 

  • 3.Răspunsuri rapide la comentariile cititorilor

Pe Facebook sau Instagram dar mai ales pe blog trebuie să fim prompți în a răspunde cititorilor care ne lasă un comentariu. Societatea actuală e tot mai grăbită, oamenii au tendința să citească și atât, de aceea orice feed-back primit trebuie încurajat.

 

  • 4.Cursuri de scris/storytelling și cărți pentru dezvoltarea creativității

Cel mai important eveniment din aria storytelling-ului este conferința: The Power of Storytelling organizată în perioada 12-13 octombrie 2018.

Ne-au fost recomandate și cursurile ținute de: Iulian Tănase, Mona Dîrțu, Khastalia, Fundația Calea Victoriei, Decât o Revistă, Revista de Povestiri.

 

De asemenea printre sugestii, au fost amintite și mai multe  cărți:

  • Lecţii de magie, de Elizabeth Gilbert
  • Misterul Regelui (Despre scris)  de Stephen King
  • Franny şi Zooey de J.D. Salinger
  • Bird by bird  de Anne Lamott
  • Cărțile lui Roy Peter Clark:  50 Writing Tools, How to Write Short,
    Help for Writers
  •  On Writing Well de William Zinsser
  • A writer teaches writing de Don Murray

dpt3

  • 5.Tipuri de text: interviu, reportaj, portret etc.

Bloggerii cu o formare jurnalistică în spate au avantajul că sunt familiarizați cu mai multe tipuri de articole, însă Cristina de la Blogul mamei ne-a recomandat un site foarte util legat de tot ceea ce înseamnă crearea de conținut pe care să îl cercetăm pentru a ne lărgi orizonturile: ghidjurnalism.ro  Eu deja am debutat și partea de articol tip interviu o dată cu debutul campaniei: Ei fac România mai bună! și o să mai folosesc în continuare astfel de articole- e un tip de text care îmi place mult.

 

  • 6.Importanța titlurilor

O tehnică recomndată în alegerea titlurilor a fost Titlurile regula celor 4 U : urgent, util, unic, ultra-specific. O altă tehnică este să induci problema în titlu și să promiți soluția în text.

  • 7.Cunoașterea publicului pentru care scrii și nevoile lui

Cred că ideea vorbește de la sine. Nu poți să ai pretenția ca publicul cititor să aibă reacții la articolele tale dacă nu reușești să îi satisfaci măcar o nevoie (de informare asupra unui subiect, de relaxare, de împărtășire a unor probleme/emoții etc.)

 

  • 8.Scopul fiecărui articol- ce vreau să transmit prin el și cui, ce așteptări am în urma publicării lui?

Strâns legat de punctul anterior, înainte de a purcede la scris un articol, trebuie mai întâi să ne punem întrebarea de mai sus. Abia după ce ne-am lămurit răspunsul, putem începe să scriem.

În plus, Ioana a făcut distincția clară între articolele informative, documentate multe ore înainte, sau chiar vorbit cu specialiști în domeniu și articolele care sunt emoție în stare pură. Primele au o structură foarte bine delimitată, sunt optimizate SEO  iar informațiile sunt verificate din mai multe surse (de preferat 3) și de obicei ne așteptăm să informeze, să educe, să aducă un plus valoare pe anumit subiect. Articolele din a doua categoria nu urmează o structură clară și un fir  neapărat logic- ele sunt scrise sub starea de grație din acel moment și în urma publicării lor , de cele mai multe ori căutăm aprobare, susținere sau încurajare (de tipul: nu sunt singura care trece prin asta).

dpt14

 

  • 9.SEO

Pentru că trăim într-o lume digitală, în care există foarte mult conținut și nu mai e suficient doar să scrii pentru ca articolul tău s ajungă la oameni. Trebuie să ai în vedere și anumite aspecte mai tehnice care să te ajute să te împrietenești cu Google. (La acest capitol am foarte mult de muncă, însă cred că un început bun poate fi să încep să aplic măcar o parte dintre sfaturile Mirunei de la Kindertrips).

 

  • 10.Asocierea cu alți oameni (influenceri) care au o comunitate de cititori comună cu a ta.

Aici mă gândesc la tot felul de proiecte comune- nu neapărat doar online ci și sau mai degrabă în off-line. Raisa ne-a povestit cât de mult a ajutat-o să își crească pagina de Facebook asocierea cu medicul și autorul de carte Vasi Rădulescu, făcându-se un fel de transfer de simpatie în rândul cititorilor. În cazul bloggerilor de parenting cred că asta se traduce prin interviuri cu specialiști, articole despre evenimente organizate de aceștia (gen conferințe, cursuri etc.).

 

  • 11.Citit, mult, mult citit – literatură, beletristică.

Acest sfat l-am primit de la invitatele din ambele paneluri. Eu am reînceput să citesc o dată cu participarea la Clubul Părinților Pre(a)ocupați de lectură al Nataliei Dabija și în utlimele 3 luni am citit câte o carte pe lună. E puțin, știu însă eu nu am un stil de citit prea constant -adică dacă îmi place mult un roman și am timp citesc și 5-6 ore neîntrerupt, deci regula cu puțin în fiecare zi nu prea se aplică în cazul meu. Însă ce să citești atunci când ai pierdut contactul cu literatura contemporană de ani buni? Eu m-am inspirat din lista Ioanei de aici și mi-am făcut o listă ceva mai scurtă cu care să încep.

Trebuie să citești dublu sau chiar triplu față de cât scrii. (Raisa Beicu)

dpt5

  • 12.Scris constant, plan editorial, dorința de perfecționare, disciplină în scris.

Mia Munteanu spune că e foarte important să scriem măcar un text pe zi. Sunt convinsă că are dreptate, însă mie cel puțin, momentan îmi este  imposibil să fac asta. Scriu de câte ori apuc și experimentez încercând să ajung la o frecvență constantă pe blog (același număr de articole pe săptămână). Însă pentru un text cap-coadă am nevoie de cel puțin 2-3 seri- sincer cred că depinde mult și de lungimea textului și de tipul de articol (un articol de stare nu are nevoie de atâtea ore de research în spate ca unul de informare, de exemplu).

 

  • 13.Importanța evenimentelor off-line

Ideal să le organizezi chiar tu, dacă nu măcar să participi la cele organizate de alții. Pentru că, se pare, că nimic nu poate concura cu acele conexiuni care se fac între oameni pe viu.

 

  • 14.Să promovezi doar lucruri cu care te identifici/ rezonezi (inclusiv în articolele plătite).

Mi se pare normal  să fie așa. Ba mai mult, așa adăuga că e important și ca review-urile să fie oneste, fără exagerări inutile sau omisiuni intenționate ale unor aspecte de importanță majoră.

dpt15 4

  • 15.Stil propriu, autentic.

Teoretic, după ce capeți o experiență în scris, ajungi să își dezvolți propriul stil.Însă acest lucru apare în timp, deoarece scrisul e un proces care se perfecționează prin mult efort și exercițiu susținut.  E recomandat să fim autentici, să nu pozăm într-un fel în online când de fapt în realitate valorile după care ne ghidăm sunt cu totul altele. Mai devreme sau târziu această inconsistență va ieși la suprafață și tot noi vom avea de suferit.

Goana după like-uri în online denotă lipsa de autenticitate în off-line (Mia Munteanu).

  • 16.Ton prietenos (să știm ce fel de blogger suntem-mama expert în parenting, mama singură cu 2 copii, mama casnică, mama cu job etc.)

Trebuie să ne alegem de ce poziție scriem și să păstrăm mereu același tip de adresare (aici mai am de lucru, fiindcă ba îmi vine să folosesc persoana a doua singural, ba pronumele de politețe și tot așa). Revenind la poziția din care scriu- nu mă consider vreo expertă în parenting, ci doar o mamă care a ales să împărtășească propriile experiențe în speranța că le va fi de folos și altora. Pe partea de asistență socială, scriu în calitate de profesionist și coleg (nu expert, mă repet) în scop de informare și solidaritate de breaslă.

 

  • 17.Grupuri nișate în funcție de punctul de mai sus.

E bine să activăm sau să creăm grupuri/forumuri fix pentru publicul țintă, persoane interesate de aceleași lucruri cu care să rezonăm pe anumite planuri (pe cei interesați de domeniul social îi invit, dacă nu s-au înscris până acum pe grupul Asistent social în România).

 

  • 18.Facebook, Instagram doar niște tool-uri prin care ajungi la cititori și care se utilizează total diferit

Mi-a plăcut mult ideea asta de instrumente, pentru că m-a făcut să conștientizez că eu petrec mai mult timp decât e cazul (pe Facebook,  nu utilizez Instagram momentan). Rețelele de  socializare trebuie să ne ajute, să lucreze în beneficiul nostru, nu să ne răpească timp prețios de la scris sau stat cu  copilul etc. Ca idee generală, Mia și Raisa au spus că pe Facebook postează texte mai lungi, cu impact puternic emoțional uneori,  iar pe Instagram textul este redus la minim, totul este redat într-o notă extrem de pozitivă, accentul cazând în mod firesc pe imagini/footgrafii.

De asemena, ambele au spus că țin cont de orele în care membrii comunității lor sunt mai activi și postează la acele ore pentru a crește gradul de engagement.

 

  • 19.Lepșe, provocări

Un exemplu de cum poți genera engagement a fost provocarea lansată de Mia Munteamu: O zi obișnuită din viața mea.  Este un exemplu interesant care merită explorat, probabil în fiecare comunitate există anumite provocări care s-ar putea preta.

 

  • 20.Cât din persoana/familia noastră expunem pe blog?

Soțul, mama, bunica etc.  ar fi de acord?  S-a vorbit despre cenzura pe care de multe ori ne-o autoimpunem atunci când știm că printre cititori se numără și apropiați care ar putea interpreta mesajul unui articol într-un mod personal.

Bloggeritele invitate în primul panel au menționat nevoia unei vizibilități a taților în mediul online și chiar în  articolele scrise de mame. Mult dintre ele se confruntă cu refuzul partenerilor de a fi incluși în vreun fel pe blog, ceea ce oferă o imagine trunchiată cititorilor, care creează tot felul de scenarii privind tații (ba nu există, ba au divorțat etc.).  Și eu cred că este important rolul tatălui, așa că în măsura în care îmi va permite, voi mai povesti  din când în când despre D., dragul meu soț și tatăl micului P.

 

 

Ce m-a frustrat un pic:

Ideea  legată de timp. Sunt de acord că trebuie să găsim timp pentru noi și pentru a ne dezvolta pasiunile, însă mamele cu copii mici știu cel mai bine cât de relativ e acest concept. Eu, în prezent stau în continuare acasă cu micul P (2 ani și 4 luni). Ziua mea alături de el începe în jur de 8. 30 și se încheie pe la 22:00. În tot acest timp, singurul interval liber ar fi la somnul de prânz (2-2,5 ore) însă care momentan este rezervat altor proiecte personale. Sigur, pe parcursul zilei, cât se joacă cu o mașinuță sau face un puzzle, reușesc să strecor o postare pe Facebook, sau să răspund la un mail. Însă timp de scris efectiv, am abia după ce adoarme micul P.

Am înțeles perspectiva fetelor invitate în panelul Social Media și apreciez mult faptul că la o vârstă așa de tânără și-au găsit un stil de viață atât de armonios. Însă, cred că apariția unui bebe  schimbă total viața oricărei femei- prioritățile se rearanjează, orele se dilată sau se contractă după cum doarme puiul, somnul mamei devine ceva aproape de SF.  Și vreau să cred că, prin mult efort și consecvență, și noi, bloggerițele de parenting participante la eveniment vom ajunge la niveluri cât mai aproape de unele profesioniste (invitatele din primul panel ne-au arătat că se poate).

 

În loc de concluzii

Una peste alta, a fost o conferință extrem de faină, în care am revăzut oameni dragi și care în mod clar mi-a deschis orizontul. Probabil  frustrările mele vin din faptul că la origini sunt o perfecționistă și mă simt un pic scindată între atâtea roluri de exercitat în mod concomitent. Blogul devine însă pe zi ce trece un loc mai frumos,  un spațiu de care am prins mai mult drag decât aș fi crezut vreodată și care îmi permite să realizez lucruri cu adevărat extraordinare. Așa că rămâneți aproape, am planuri mari!

Credit foto: Mihai Răitaru

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Reclame

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.