De ce (NU) mănâncă bine copilul?

hal-gatewood-diversificare fara stres

Acum ceva timp, vă povesteam crâmpeie din viața alături de un copil mofturos la mâncarecopil mofturos la mâncare. La recomandarea Ioanei și altor mămici am achiziționat o carte foarte interesantă și bine documentată: Copilul meu nu mănâncă  scrisă de medicul pediatru spaniol Carlos Gonzalez. Ei bine, nu pot spune că brusc Pavel a început să devoreze cantități industriale (pentru că  la noi mereu problema nu a fost că nu mănâncă, ci doar că nu mănâncă suficient de mult) dar clar se văd îmbunătățiri. În primul rând, eu am devenit  mai relaxată (în zilele proaste mă mai apucă panica, dar îmi revin mult mai ușor), copilul e mult mai implicat în ceea ce privește alegerile culinare, și am învățat cât de puternică poate fi puterea exemplului.

Sincer, inițial mă așteptam ca doctorul Gonzalez să propună niște soluții  mai concrete și mai la îndemână prin care care să îl determin pe micul P. să mănânce mai bine. Însă tocmai în asta constă valoarea incontestabilă a cărții- faptul că nu vine cu rețete, ci te invită să reflectezi adânc la relația pe care copilul tău o are cu mâncarea. Mută problema într-un cu totul alt context și îți oferă perspective pe care poate nici nu le-ai luat în considerare.

 

Despre carte

Se citește ușor (are doar 176 de pagini) are un limbaj  accesibil și un ton foarte cald.

E împărțită în 9 capitole care abordează subiecte spinoase precum: ce să nu faci la ora mesei, alăptarea, hrănirea cu lapte praf.

Eu am achiziționat-o de aici, la un preț destul de ok.

 

Cele mai importante idei din carte (pe care aș fi vrut să le știu înainte să încep diversificarea cu micul P.) :

 

  • 1.Starea legată de masă/hrănire noastră se transmite bebelușului

Noi, ca mame ne agităm foarte foarte mult, și ajungem să ne fie groază de ora mesei, având impresia că totul e în zadar. Însă toată starea noastră se răsfrânge asupra celui mic:

Dacă mamei îi este teamă, ce se întâmplă cu copilul? Indiferent de cât de stresată ești, copilul  se va simți și mai stresat. Nu încearcă să te păcălească, să te manipuleze, este pur și simplu îngrozit.

 

  • 2.Copiii nu cresc mereu în același ritm, ci în salturi.

Știați că stadiul intrauterin este cel mai rapid stadiu de creștere umană? Atunci  ființa umană se dezvoltă în mod spectaculos, ajungând în doar 9 luni de la de la o celulă minusculă la un nou-născut de aprox. 3 kg.

Cel de-al doilea stadiu important de creștere este de la naștere până la vârsta de 1 an- perioadă în care bebelușul crește cu aprox. 20cm și 6-7 kg (își triplează greutatea).

Cu alte cuvinte:

Micuții nu cresc din cauza a ceea ce mănâncă, mănâncă din cauza creșterii.

Cu cât mai repede crește un copil, cu atât mai multă hrană trebuie să consume. Dar așa cum spuneam, copiii nu cresc mereu în același ritm. Astfel, în  jurul vârstei de 1 an mulți copii „se opresc din mâncat”. Motivul? Rata încetinită de creștere: în cel de-al doilea an de viață copilul va lua în greutate doar 2-3 kg în plus și 10 cm.  Spre disperarea părinților cu copii care „nu mănâncă”, acest ritm de creștere se menține până în jurul vârstei de 6 ani, când are loc un nou salt major.

Iar în continuare, un alt citat în care autorul explică extrem de amănunțit cum stau lucrurile:

Copilul între 1-6 ani care crește încet va mânca proporțional mai puțin decât bebelușul de 6 luni sau copilul de 12 ani, care cresc repede.  Indiferent de cât de mult îl hrăniți, este imposibil ca un copil de 2 ani să crească la fel de repede ca unul de 6 luni sau de 15 ani.

 

  • 3.Graficele de creștere

Așa cum probabil știți și în România, cel mai sfânt reper după care se ghidează majoritatea pediatrilor este graficul de creștere (în lungime și mai ales, în greutate). Însă, așa cum este de așteptat, copii nu se încadrează mereu în standardele impuse. În primă instanță, autorul face apel la logică:

În lume există persoane de dimensiuni diferite (…) ne putem întâlni cu unii oameni care cântăresc 50 kg și cu alții care cântăresc 100kg-. Chiar  își imaginează cineva că toși aveau aceeași greutate la 3 luni?  De ce este atunci atât de greu să acceptăm diferența de greutate între copiii noștri?

Apoi abordează un alt aspect extraodinar de util și în același timp spinos- bebelușii alăptați și cum (nu) se încadrează aceștia de multe ori în graficele medicilor. Ba chiar explică și de ce:

Cele mai folosite grafice de creștere au fost construite acum mulți ani, când majoritatea bebelușilor erau hrăniți cu lapte praf., iar bebelușii care erau totuși alăptați erau doar pentru câteva săptămâni.În prezent tot mai mulți sunt alăptați și nu se mai încadrează în vechile grafice.  Studiile făcute în anii 90 în SUA, Europa și Canada au arătat că bebelușii alăptați câștigă adesea în greutate mai repede în primele luni decât arată graficele, dar apoi creșterea încetinește și pierde din percentile. La 6 luni, au pierdut avantajul cu care au pornit, iar la 1 an par să aibă o greutate mică conform graficelor.

Tot conform autorului cele mai recente  și mai de încredere standarde de creștere sunt cele publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) deoarece în studiile realizate înainte de a fi concepute au fost incluși atât copii alăptați cât și copii hrăniți cu lapte praf.

 

  • 4.Mijloacele de apărare ale unui copil care nu mai dorește să mănânce

Conform doctorului Gonzalez, copiii emit mai multe semnale de avertizare prin care ne dau de înțeles că s-au săturat și numai doresc să mănânce. Astfel, acesta a identificat trei stadii ale refuzului:

a. Închide gura și își întoarce iute capul

De multe ori, fiind prea concentrați pentru încă o linguriță, suntem foarte tentați să nici nu luăm în seamă acest semnal (vorbesc acum din propria experiență). Însă dacă vedem că cel mic nu mai deschide gura și chiar întoarce capul ar fi cazul să ne reconsiderăm poziția și să nu îl mai forțăm.

 

b.Deschide gura dar nu înghite

Agasat de insistențele noastre (fie că încercăm să îi distragem atenția cu lingurița-avion, fie că îl amenințăm/șantajăm emoțional etc.) copilul va începe din nou să deschidă gura. Însă va mesteca superficial și nu va mai înghite bolul alimentar. Nouă ni s-a întâmplat o dată sau de două  ori și am fost atât de confuză încât nici prin cap nu mi-a trecut că de fapt, pur și simplu nu mai vrea să mănânce.

Oricum, Pavel de cele mai multe ori în loc preferă să scuipe mâncarea dacă nu mai dorește și eu nu m-am prins de acest lucru încă de la faza anterioară (punctul a).

 

c.Vomatul

Aceasta este cea mai extremă formă de refuz și este ferm recomandat să nu se ajungă aici. În mod evident, copilul va ajunge să asocieze mâncarea și momentul mesei cu ceva care îi provoacă repulsie.

Multe dintre aceste probleme pot fi evitate dacă în loc să hrănim noi copilul cu lingurița , alegem să avem încredere în el și îl lăsăm să se hrănească singur chiar de la început. Despre autodiversificare sau baby-led-weaning am povestit deja pe blog, iar autorul recomandă și el călduros această metodă.

În cazul nostru, autodiversificarea a mers foarte bine până la vârsta de 1 an. Atunci micul P. a început să mănânce mai puțin cantitativ (lucru absolut normal, după cum am explicat la punctul 2, dar despre care eu habar n-aveam pe atunci). Așa că sub presiunea medicului și a celor din jur, am înlocuit autodiversificarea cu diversificarea clasică. Adică am luat lingurița din mâna copilului și am început să îi dau eu, convinsă fiind că așa va ingera o cantitate mai mare de hrană.

Evident, a fost o decizie proastă, ale cărui efecte le resimțim și în prezent (micul P. are în continuare  multe momente în care nu acceptă să fie hrănit decât de mine, deși se descurcă binișor și singur).

Așa că aveți încredere în voi și în copilul vostru!

 

  • 6.Experimentul propus

În cartea sa, doctorul Carlos Gonzalez propune părinților ai căror copii nu mănâncă  și un mic dar extrem de util experiment. Pașii sunt următorii:

  1. Cântărește copilul.

  2. Nu-l forța să mănânce.

  3. Cântărește-l din nou după câteva zile.

  4. Dacă nu a pierdut mai mult de 1 kg, revino la pasul 2.

  5. Dacă scăderea e mai mare de 1kg, oprește experimentul.

Noi am aplicat deja acest experiement (recunosc că nu l-am cântărit așa des cum se specifică de autor) însă în mod clar nu a pierdut în greutate. Bonus, ora mesei nu mai e așa încărcată de tensiuni iar micul P. capată din ce în ce mai mult curaj în a-și exprima preferințele culinare.

Pe tot parcursul cărții, autorul recomandă mâncarea sănătoasă, neprocesată, fără zahăr etc.  și spune că e cea mai mare greșeală ca, părintele, disperat fiind că micuțul nu mănâncă să înceapă să îi ofere fast-food sau tot felul de dulciuri, doar ca să aibă ceva în stomac. Copilul nu trebuie forțat, însă alternativele pe care i l oferim trebuie să fie pe cât se poate peparate chiar de noi.

  • 7. Ce înseamnă a nu-l forța să mănânce

În principiu orice formă de distragere a atenției, șantaj emoțional, amenințări, promisiuni, insistențe, implorări, pedepse etc. Redau mai jos citatul exact pentru că mi se pare extrem de bine detaliat:

Nu vei folosi nicio metodă pentru a-ți face copilul să mănânce, fie ea blândă sau aspră. Mă refer la a nu te juca de-a avionul cu lingura, a nu-l distrage cu cu cântece sau cu televizorul, a nu-i promite diverse lucruri dacă termină de mâncat, a nu-l amenința cu pedepse. Nu implora și nu insista. Nu apela la dragostea copilului pentru tine.  Nu îl compara cu alți copii și nu vorbi despre copii buni și copii răi. Nu condiționa desertul de terminarea felului din farfurie.

 

  • 8. Mituri despre hrana solidă

Mâncarea pentru bebeluși e mai hrănitoare decât laptele?

Dacă mănâncă bine solide înainte de culcare, doarme toată noaptea?

După 6 luni, bebelușii ar trebui să bea lapte de continuare?

Răspunsul comun la toate întrebările de mai sus este : Nu!

Simt nevoia să aduc în discuție aici și câteva soluții des auzite  în vederea determinării copilului să mănânce mai mult: disciplina, marketingul (mediu relaxant și masă frumos decorată), gătitul creativ, terapia fizică (masarea obrajilor pentru a stimula „mușchii fălcilor”), lăsarea lucrurilor să meargă de la sine. După cum probabil v-ați dat deja seama, autorul pledează pentru  o curgere lină a faptelor, însă nu în scopul ingerării unei cantități mai mari de hrană, ci în ideea de a nu forța copilul în niciun fel.

Sper că informațiile v-au fost de ajutor și v-au ajutat să vă mai relaxați puțin în ceea ce privește relația cu mâncare a copilului. Personal cartea mi se pare un ghid foarte util în primii 2 ani de viața ai copilului în ceea ce privește alimentația bebelușului și a copilului mic și de aceea, o recomand cu drag.

Photo by Hal Gatewood on Unsplash

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

 

 

 

Reclame

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s