Campania: „Șansa la copilărie!”- un model de mobilizare a comunității

fb1

În perioada 10 iulie-10 august 2018 am derulat alături de ASPTMR (Asociația Pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multi-Drog Rezistentă) o campanie extrem de frumoasă.

Sub denumirea: Șansa la copilărie! ne-am unit forțele și am început să cerem sprijin tuturor cunoscuților în scopul strângerii de donații (jucării, cărți, DVD-uri ) pentru copiii internați la Institutul „Marius Nasta” din București. A fost o experiență uimitoare, m-am bucurat enorm să văd că mulți prieteni din  online și din off-line au răspuns apelului  nostru. Însă, eu m-am implicat mai mult ca om de legătură, în mijlocul acțiunii au fost Ștefan Răduț și Bianca Nițoi, coordonatorii din partea asociației. De aceea, m-am gândit că ar fi mai mult decât  potrivit să îi rog să ne împărtășească puțin din felul în care s-a văzut și simțit această campanie din perspectiva lor. Vă invit așadar  să aflați lucruri din culisele campaniei, în interviul care urmează:

 

1.Cum v-a venit ideea acestei campanii?

Este prima campanie de acest tip pe care o derulează asociația. Ideea a pornit în urma unei discuții cu spitalul în care urma să stabilim următoarele direcții de lucru în funcție de nevoile și resursele fiecărei părți. Atunci ni s-a spus că în momentul respectiv se afla în secția de copii o fetiță sub un an internată și singură, fără nicio jucărie. Atunci, am strâns într-o zi câteva jucării, le-am igienizat și am mers să o vizităm. Am petrecut cu ea câteva ore și acela a fost momentul în care ne-am dat seama că majoritatea copiilor au nevoie de jucării, jocuri, materiale educative și televizor (mai ales pentru zilele în care nu este vremea bună și nu pot ieși în curte la joacă).

Ideea a fost a doamnei manager Beatrice Mahler, noi doar am pus-o în practică cu ajutorul tău!

 

 

 

2. Care a fost reacția celor din jur- ați reușit să strângeți un număr suficient de donații?

Au început să ne sune oameni zilnic și să ne spună că vor să doneze jucăriile pe care le au deja de la proprii copii sau să cumpere orice este nevoie. Am fost surprinși pozitiv de receptivitatea și mobilizarea de care a dat dovadă comunitatea. Chiar și după ce s-a încheiat campania, oamenii continuau să ne contacteze și să ne spună că vor să contribuie. Am strâns suficiente jucării, atâtea câte putem gestiona. Pentru noi, proiectul acesta este de lungă durată, deoarece distribuim jucăriile în funcție de nevoi și mai ales de dorințe. Vorbim cu fiecare copil în parte, îl cunoaștem și aflăm ce îi place iar apoi îi ducem ceva potrivit lui.

De exemplu, un băiețel de șapte ani a venit în foișorul în care facem activități cu o cutie de înghețată plină de jetoane care se câștigă la corn sau la alte dulciuri. De atunci, de trei ori pe săptămână el primește câte un jeton de la noi pe care să-l adauge la colecția lui (am găsit multe astfel de jetoane în donațiile pe care ni le-ați făcut).

Pe lângă jucării am  primit și cărți,  dvd-uri cu desene animate, tot felul de consumabile utile copiilor, bani pentru a cumpăra ceea ce consideram noi că mai este necesar, un DVD player, 2 televizoare, unul dintre ele nou, care va ajunge în sala de așteptare a secției pentru copii.

 

 

 

3. Care au fost cei mai importanți donatori?

Absolut fiecare persoană care a venit la asociație cu o punguliță de jucării sau cu portbagajul plin, este la fel de importantă pentru noi pentru că știm că fiecare a contribuit din suflet. Ne bucurăm că grupul donatorilor a fost unul variat, începând de la colaboratori și prieteni de-ai asociației, foști pacienți, persoane care activează în domenii dedicate copiilor (Juxi – Dana Predu), sau care la rândul lor au strâns jucării de la proprii colaboratori (Opera Comică pentru Copii), din corporații și firme (Provideo), edituri (Curtea veche, Editura Trei, Nemira) și bloguri.

(Notă personală) Aici lista e lungă  și plină de oameni faini. Însă aș vrea să încep prin a-i mulțumi în mod deosebit Laurei Frunză care ne-a facilitat legătura cu cei d ela Provideo și cu toate cele 3 edituri scriindu-le și povestindu-le despre campanie.

De asemenea, mulțumim  mult pentru tuturor bloggerilor care au făcut donații  precum și celor au sprijinit campania făcându-o mai vizibilă  scriind despre ea pepropriile bloguri sau  răspândind vestea pe rețelele de socializare: Mămica urbană,  Pisica pe sârmă , Jurnalul uni tată, Cristina Oțel, Alexisme, Natalia Dabija , Zâna Scutecel, Amina Tomescu, Mamă de Lys, Mămica activă,  Alexisme, Mămica zburătoare, Stilul meu de viață, Căsuța Oliviei, Poveste de mămică, Emoții de mămică, Mamă de Lys, Știri ONG, Fun Parenting, Noi doi și bebe, Un soi de blog, Love Yard Sale.

 

 

 

4. Care a fost reacția copiilor atunci când au primit jucăriile?

„Mami, mami, uite câte jucării!” am auzit o fetiță prima oară când am dus un număr mai mare de jucării pentru o mare parte din copii. Ajungi să vezi bucuria de copil și ai sta cât mai mult să-i vezi cum se joacă sau cum strâng tare-tare plușul în brațe. De atunci ducem în fiecare săptămână cîte o jucărie sau joc fiecărui copil nou internat pe care îl întrebăm în prealabil ceva foarte simplu: „Ție cu ce ți-ar plăcea să te joci?”.

 

5. Care a fost reacția personalului medical de la Institutul Marius Nasta?

Avem o colaborare strânsă cu personalul medical al Institutului. Ne bucură mult că avem susținerea, deschiderea lor și mai ales o viziune comună, de a îmbunătăți viața pacienților. S-au bucurat pentru bucuria copiilor, ne-au mulțumit mult și ne-au spus să nu uităm că noi și comunitatea facem un lucru minunat.

 

6.Pe lângă jucării, știu că s-au donat și mai multe DVD-uri și cărți. Cum vor ajunge ele la micuții pacienți?

Sunt copii care ne cer cărți „de colorat, cu mai multe imagini și puțin scris, cu mai mult scris sau fără imagini” cum le categorizează ei. Ne facem o imagine despre ce și-ar dori și în 2 zile venim și le dăruim cartea. Până să plecăm, A. a venit la noi și a zis „să știți că deja am citit 15 pagini”. Acum a terminat cartea și urmează să îi ducem alta.

Materialele de colorat și pictură, plastilina, boardgame-urile sau cu puzzle-urile ne jucăm împreună atunci când mergem la ei, în foișorul de afară când e vremea bună sau înăuntru când plouă.

Acum suntem în plin proces de a stabili locul cel mai bun de montare a televizorului și a DVD-player-ului pe care le avem din urma campaniei. DVD-urile vor fi schimbate de personal atunci când va fi nevoie.

 

 

 

7. Dat fiind că a trecut deja o lună de la finalizarea campaniei- ce ne puteți spune despre rezultatele concrete ale acesteia?

Cu siguranță a fost un succes. Această campanie îndeplinește o nevoie importantă a copiilor. Pe lângă momentul în care îi dăm efectiv jucăria unui copil, este vorba și de discuțiile pe care le avem cu ei, de relația pe care o construim cu fiecare în parte și noile posibilități pe care le au de a interacționa unii cu alții jucându-se cu ce au primit.

 

8. Ce planuri de viitor aveți în ceea ce privește sprijinirea copiilor bolnavi de tuberculoză internați la Institutul „Marius Nasta” și nu numai?

În prezent pregătim lansarea unui proiect foarte drag nouă dedicat copiilor spitalizați cu tuberculoză. Tot ce pot spune acum este că va fi un proiect super! Luna aceasta o să-l lansăm pe pagina noastră de Facebook (ASPTMR – Asociația pentru sprijinirea pacienților cu tuberculoză mulți-drog rezistentă), deci stați cu ochii pe noi.

page sansa la copilarie.jpg

 

Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să dați like paginii de Facebook a Unicornului Albastru, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Reclame

2 gânduri despre “Campania: „Șansa la copilărie!”- un model de mobilizare a comunității

Lasă un semn că ai trecut pe aici :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.